
Secretarul american de stat, Antony Blinken, a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru Lituania în fața presiunilor Chinei, iritată de legăturile Vilniusului cu Taiwanul. Într-o conversație telefonică cu ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, el apreciat că acțiunile agresive ale Beijingului sunt complet inacceptabile și a promis că Washingtonul îi va ajuta pe lituanieni să reziste.
Pe 10 august, regimul comunist de la Beijing a cerut Lituaniei să-și retragă ambasadorul din China și a decis să-l recheme pe al său de la Vilnius. Măsurile survin după ce, acum o lună, Taiwanul a anunțat că-și deschide o reprezentanță în Lituania și i-a enervat, astfel, pe comuniști, care consideră că insula din sudul Chinei nu-i decât o provincie rebelă. Inaugurarea reprezentanței e prima în ultimii 18 ani în Uniunea Europeană - a jubilat diplomația de la Taipei. "Lituania e un bun partener al Taiwanului, cu care împărtășește aceleași valori ale libertății și democrației", a apreciat șeful acesteia, Joseph Wu, care crede că amândouă statele se află pe o frontieră strategică defensivă a sistemelor democratice.
Separate politic din 1949, când forțele naționaliste anticomuniste s-au refugiat pe insulă și comuniștii au preluat controlul asupra Chinei continentale, cele două state chinezești își dispută legitimitatea internațională, iar Beijingul are un avantaj net. Taiwanul e recunoscut de numai 15 țări din lume, în timp ce majoritatea celorlalte întrețin relații diplomatice cu Republica Populară Chineză. Dintre acestea, câteva zeci găzduiesc, totuși, reprezentanțe taiwaneze, care n-au statut de ambasadă. Oficialii de la Vilnius au repetat că rămân fideli politicii numite a unei singure Chine, care exclude recunoașterea diplomatică a Taiwanului, dar analiștii amintesc că lituanienilor nu le plac comuniștii chinezi.
Lituania a anunţat, încă din ianuarie, interzicerea echipamentelor destinate controalelor pe aeroporturi fabricate de compania chineză Nuctech. Preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională şi apărare, Laurynas Kasciunas, a declarat că investiţiile şi achiziţiile în sectoare strategice trebuie să răspundă unor criterii de securitate transatlantică, iar decizia țării sale arată că a aceasta a decis să nu facă parte din tehnosfera creată şi controlată de China. Măsura a fost salutată de ambasadorul american la Vilnius, Robert Gilchrist. Stat membru al Uniunii Europene și NATO și aliat fidel al Statelor Unite, republica baltică a adoptat decizia după ce o comisie numită de guvern a ajuns la concluzia că echipamentele Nuctech 'nu răspund intereselor securităţii naţionale'. O purtătoare de cuvânt a premierului lituanian Ingrida Simonyte a refuzat să furnizeze detalii suplimentare, mulțumindu-se să precizeze că informaţiile primite de la agenţiile statului sunt clasificate Presa evocă, totuși, o evaluare a serviciului de informații, potrivit căruia 'pătrunderea activă a investiţiilor chineze' reprezintă un risc de 'pierdere a controlului resurselor şi infrastructurilor, de manipulare a pieţii şi de influenţă politică'.
Decizia autorităţilor de la Vilnius a intervenit într-un context de îngrijorări crescânde ale ţărilor occidentale privind prezenţa echipamentelor chinezeşti în infrastructurile esenţiale, inclusiv pentru dezvoltarea reţelelor 5G.