Sondajele de opinie anunță o cursă strânsă la alegerile din Republica Moldova

Pregătiri pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova 23.9.2025
© EPA/DUMITRU DORU   |   Pregătiri pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova 23.9.2025

Partidul de guvernământ pro-european din Republica Moldova se confruntă cu o luptă grea pentru a-și menține majoritatea parlamentară împotriva oponenților care solicită legături mai strânse cu Moscova, un nou sondaj confirmând o cursă strânsă, în timp ce mulți alegători rămân indeciși înaintea alegerilor de duminică. Sondajul realizat de IDATA arată că Partidul Acțiunii și Solidarității ( PAS) , condus de Maia Sandu, ar obține 24,9% din vot, comparativ cu 24,7% pentru Blocul Patriotic, partid pro-rus. 

Diferența dintre partidele pro-europene și cele pro-ruse este în marja de eroare

Blocul Alternativ, acuzat de guvern că ascunde o agendă pro-Kremlin, este creditat cu 7,2% din voturi, iar un al patrulea grup, Partidul Nostru, condus de fostul primar al celui de-al doilea oraș ca mărime din Moldova, Bălți, ar obține 5,4%. Sondajul arată că un total de 26,6% dintre alegători nu s-au decis, încă. Luând în considerare doar alegătorii hotărâți, sondajul a acordat Blocului Patriotic un ușor avantaj, de 33,9% față de 33,6%. Reuters amintește că președinta Maia Sandu, care s-a concentrat pe discuțiile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030 a uneia dintre cele mai sărace țări din Europa, a denunțat invazia Rusiei în Ucraina vecină și acuză Moscova de interferență în alegeri, în timp ce opoziția și-a exprimat îngrijorarea cu privire la costul ridicat al vieții. 

Timp citire: 1 min