
Şefa socialiştilor bulgari, Kornelia Ninova a lăudat performanţa partidului său, BSP ca a doua forţă politică majoră a ţării, în urma alegerilor locale de ieri. Cu 71 de primării câştigate faţă de 57 deţinute până acum, Partidul Socialist și-a îmbunătățit semnificativ prezenţa la nivel local, cu posibile implicaţii mai largi pe scena politică a ţării. Ninova întrevede de altfel o mişcare anti-GERB pe plan national, după ce partidul fostului premier Boiko Borisov a fost considerat principalul învins al scrutinului regional. De altfel, GERB nu a avut candidat în turul decisiv pentru primăria capitalei, în care se confruntă, la o diferenţă de un procent şi jumătate, reprezentatul formaţiunii anticorupţie "Continuăm Schimbarea- Bulgaria Democrată" şi o fostă sindicalistă susţinută de partide se stânga şi naţionaliste ruso-file. Potrivit analiştilor politici, lupta strânsă de la Sofia reflectă polarizarea electoratului bulgar.