Serbia și-a plasat armata în stare de alertă

Serbia și-a plasat armata în stare de alertă
© EPA-EFE/ANDREJ CUKIC   |   Membrii gărzii de onoare a Armatei Sârbe, la Belgrad, Serbia, 07 septembrie 2022.

Serbia și-a plasat armata în stare de alertă, pe fondul tensiunilor interetnice din fosta sa provincie Kosovo. „Președintele Serbiei (Aleksandar Vucic) a ordonat armatei să fie la cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă” - a declarat ministrul Apărării în guvernul de la Belgrad, Milos Vucevic, într-un comunicat citat de media internaționale. Șeful statului major al armatei, generalul Milan Mojsilovic, a anunţat că a fost trimis de Vucic la graniţa cu Kosovo, unde, potrivit Belgradului, „situația (…) este complicată.” Serbia nu recunoaște independența, proclamată în 2008, a fostei sale provincii din sud, populată în majoritate de albanezi, și îi încurajează pe cei circa 120.000 de etnici sârbi din Kosovo să conteste autoritatea Pristinei. Câteva sute de sârbi kosovari au creat, începând cu 10 decembrie, blocaje rutiere în nord, pentru a protesta față de arestarea unui fost polițist sârb. Media sârbești susțin că în zonă s-ar fi dat „lupte”, după ce forțele de ordine kosovare au încercat să înlăture o baricadă. Informația a fost negată imediat de poliția din Kosovo, care a declarat că oamenii săi nu au participat la niciun schimb de focuri. Situaţia din Kosovo este „la limita unui conflict armat” – susținea, săptămâna trecută, premierul sârb, Ana Brnabic.

Timp citire: 1 min