Senatul României a propus acordarea a câte 2 milioane de euro anual Mitropoliei Basarabiei și schitului Prodromu de la Muntele Athos

Senatul României a propus acordarea a câte 2 milioane de euro anual Mitropoliei Basarabiei și schitului Prodromu de la Muntele Athos
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Preoți ortodocși români poartă cruci și icoane în timpul procesiunii de Duminica Floriilor, în centrul Bucureștiului, România, 8 aprilie 2023.

Senatul a adoptat o propunere legislativă privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei, din Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, prin care i se alocă anual două milioane de euro, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului, o sumă similară va fi alocată de la bugetul de stat și pentru schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos, din Grecia.

Propunerea legislativă, agreată la sfârșitul lunii trecute, în cadrul discuțiilor dintre premierul Marcel Ciolacu și Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, a fost adoptată cu 109 voturi „pentru” şi 2 „împotrivă”.

Destinaţiile sumei vor fi stabilite de Patriarhia Română şi Sinodul Mitropoliei Basarabiei, iar modul de cheltuire a fondurilor alocate, precum şi justificarea utilizării acestora, se vor face cu respectarea legislației care reglementează sprijinul financiar pentru cultele religioase din România. Sumele vor fi destinate acoperirii cheltuielilor necesare restaurării şi conservării bunurilor de patrimoniu, activităţilor de asistenţă socială şi medicală, organizării unor manifestări cultural-religioase şi mediatice, etc.

Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992, prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dar abia în 2002 a fost recunoscută de guvernul de la Chișinău, şi numai după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Alte știri
Ambasadorul român în SUA: Nu există nici o susținere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu

Ambasadorul român în SUA: Nu există nici o susținere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu

Echipa președintelui Trump a negat că vreun oficial al viitoarei administrații ar călători în România pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu.

Vladimir Putin ironizează decizia CCR de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

Vladimir Putin ironizează decizia CCR de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

Președintele rus nu reacționase până acum în mod direct la situația politică din România, generată de alegerile prezidențiale.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere occidentalilor mai multe arme și o acțiune diplomatică mai fermă în raport cu Moscova

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere occidentalilor mai multe arme și o acțiune diplomatică mai fermă în raport cu Moscova

Cancelarul german, Olaf Scholz, declară că „nimic referitor la Ucraina nu se va decide fără Ucraina” invadată de armata rusă.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale

Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie

Veridica News
02 dec. 2024
România: a murit portarul de fotbal Helmut Duckadam
România: a murit portarul de fotbal Helmut Duckadam

A devenit celebru în întreaga lume în 1986, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București.

Veridica News
02 dec. 2024
Bărbat ucis de o dronă israeliană în sudul Libanului
Bărbat ucis de o dronă israeliană în sudul Libanului

Săptămâna trecută a intrat în vigoare armistițiul dintre Israel și Hezbollah.

Veridica News
02 dec. 2024
Inundaţii grave în insula grecească Rodos
Inundaţii grave în insula grecească Rodos

Grecia a devenit un punct fierbinte pe harta schimbărilor climatice.

Veridica News
02 dec. 2024
Presa internațională: pro-europenii români câștigă alegerile legislative. Suveraniștii, în creștere
Presa internațională: pro-europenii români câștigă alegerile legislative. Suveraniștii, în creștere

Alegerile parlamentare din România au fost urmărite și de presa internațională care constată că forțele pro-europene au reușit să oprească ascensiunea suveraniștilor.

Protestele din Georgia s-au extins înafara capitalei
Protestele din Georgia s-au extins înafara capitalei

La Tbilisi a fost a patra noapte de confruntări între manifestanţi pro-europeni şi poliţie.

Veridica News
02 dec. 2024