Senatul i-a ridicat imunitatea fostului premier Florin Cîțu

Senatul i-a ridicat imunitatea fostului premier Florin Cîțu
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Premierul României, Florin Citu, rostește un discurs în fața parlamentarilor, în timp ce se confruntă cu o moțiune de cenzură, România, 5 octombrie 2021.

Plenul Senatului a decis, astăzi, ridicarea imunității fostului premier liberal Florin Cîțu, în dosarul privind achiziția vaccinurilor antiCovid. S-au înregistrat 90 de voturi „pentru”, două voturi „contra”, iar trei senatori nu au votat.

Acum două zile, președintele Klaus Iohannis i-a transmis ministrului justiției, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală a foștilor miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în același dosar.

Anterior, comisia juridică a Senatului a adoptat, în unanimitate, un raport favorabil asupra solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Florin Cîțu. La ședința comisiei a fost prezent și fostul premier, care a susținut că în mandatul său de premier a respectat tot timpul legea, cerându-le, în același timp, colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, precizând, însă, că nu va demisiona din partid şi nici din grupul parlamentar.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, săptămâna trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.

Alte știri
S-a încheiat depunerea candidaturilor pentru prezidențialele din acest an

S-a încheiat depunerea candidaturilor pentru prezidențialele din acest an

La această oră, BEC a admis oficial, doar șapte candidaturi, una din ele fiind între timp anulată de CCR.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura la prezidențiale

Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura la prezidențiale

BEC se va pronunţa astăzi, la ora 18:00, pe candidatura politicianei proruse și a lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri seară.

Încă şase candidaturi la preşedinţie au fost înregistrate, ieri, la BEC

Încă şase candidaturi la preşedinţie au fost înregistrate, ieri, la BEC

Printre candidaţi se află şi fostul director interimar al SIE, Silviu Predoiu.

Mai multe
Curtea Constituţională a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinție
Curtea Constituţională a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinție

Alte trei decizii ale BEC au fost validate de judecătorii CCR.

Veridica News
05 oct. 2024
Șapte contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, depuse la Curtea Constituțională
Șapte contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, depuse la Curtea Constituțională

Acestea vizează candidaturile Dianei Șoșoacă și ale lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban, iar una contestă respingerea candidaturii lui Miron Cozma.

Veridica News
05 oct. 2024
Marcel Ciolacu și Ana Birchall și-au depus oficial candidaturile la președinție
Marcel Ciolacu și Ana Birchall și-au depus oficial candidaturile la președinție

În acest moment sunt înscriși oficial în cursa prezidențială unsprezece candidați.

Veridica News
05 oct. 2024
Continuă luptele în Liban
Continuă luptele în Liban

Reporterii de război afirmă că s-au auzit explozii în suburbiile sudice ale capitalei Beirut, considerate un bastion al mișcării islamiste Hezbollah.

Veridica News
05 oct. 2024
Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în sudul Deltei Dunării
Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în sudul Deltei Dunării

Resturile se aflau la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Ucraina.

Veridica News
04 oct. 2024