
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-a arătat optimistă faţă de un acord cu Ungaria, cu privire la ajutorul de 50 de miliarde de euro pe patru ani, promis Ucrainei aflate în război. Ungaria a blocat ajutorul la summitul din decembrie, dar şefa comisiei le-a declarat azi europarlamentarilor reuniţi în plen la Strasburg că este încrezătoare în găsirea unei soluţii. eri, premierul ungar Viktor Orban s-a declarat gata să ajute Kievul, dar în afara bugetului european comun. El a spus că Ungaria este pregătită să îşi asume "partea din povară” prin propriul buget, proporţional cu PIB-ul ungar.