Știri

Şedinţă secretă a Parlamentului cu privire la situaţia din Israel

Şedinţă reunită a celor două Camere ale Parlamentului României, la Palatul parlamentului din Bucureşti, România, 17 iunie 2017.
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Şedinţă reunită a celor două Camere ale Parlamentului României, la Palatul parlamentului din Bucureşti, România, 17 iunie 2017.

Daruieste Viata

Astăzi, de la ora 15:00, va avea loc o şedinţă comună secretă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată evoluţiilor recente şi situaţiei din Israel. Decizia secretizării şedinţei a fost luată de Birourile permanente reunite ale celor două Camere, la propunerea deputatului Silviu Vexler, transmite Agerpres.

În cadrul şedinţei va fi vizionat un film al Israel Defence Forces (IDF), despre care Vexler a atras atenţia că prezintă imagini sensibile. El a amintit că, pe 11 octombrie, Parlamentul României a adoptat Declaraţia privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile.

Potrivit unei note privind procedura organizării şi desfăşurării şedinţei secrete comune, reuniunea se va desfăşura în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, urmând să participe parlamentari, invitaţi aprobaţi de Birourile permanente reunite şi personalul din cadrul celor două Secretariate Generale care asigură asistenţa de specialitate şi asistenţa tehnică pentru desfăşurarea acestei şedinţe. Pe parcursul şedinţei, va fi interzis accesul presei şi altor persoane decât cele prevăzute mai sus. Şedinţa va fi înregistrată de Departamentul de specialitate al Camerei Deputaţilor, cu excepţia părţii din şedinţă care cuprinde proiecţii pe ecranele din sala de plen, fără a putea fi transmisă altor persoane/instituţii. Totodată, preşedintele de şedinţă va atrage atenţia participanţilor că este interzisă fotografierea, înregistrarea audio-video sau transmiterea live a reuniunii de pe dispozitivele proprii. Stenograma şedinţei secrete comune nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a.

Veridica News




Veridica News

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min
Un om ucis de dronele rusești în sudul Basarabiei
Un om ucis de dronele rusești în sudul Basarabiei

Forțele ruse de invazie au atacat timp „de aproape două ore” raionul Izmail, din regiunea Odesa, foarte aproape de granița cu România – a precizat șeful administrației regionale, Oleg Kiper.

Veridica News
Veridica News
07 Dec 2023
Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc pe 17 martie anul viitor
Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc pe 17 martie anul viitor

Vladimir Putin nu are adversar pentru al cincilea mandat.

Veridica News
Veridica News
07 Dec 2023
România are în plan instalarea a minimum 30.000 de puncte de reîncărcare, până la jumătatea lui 2026
România are în plan instalarea a minimum 30.000 de puncte de reîncărcare, până la jumătatea lui 2026

Proiectul de dezvoltare a infrastructurii naţionale de carburanţi alternativi pentru vehiculele rutiere este prevăzut în PNRR.

Veridica News
Veridica News
07 Dec 2023