Schimbul de ostatici israelieni cu deţinuţi palestinieni continuă în a treia zi a armistiţiului umanitar între Israel şi Hamas

Schimbul de ostatici israelieni cu deţinuţi palestinieni continuă în a treia zi a armistiţiului umanitar între Israel şi Hamas
© EPA-EFE/ABIR SULTAN   |   Un vehicul care transporta ostatici reținuți de Hamas în Gaza sosește la Centrul Medical Sheba din cartierul Tel HaShomer din Ramat Gan, Israel, 26 noiembrie 2023. Guvernul israelian a confirmat că Hamas a eliberat pe 25 noiembrie un al doilea grup de ostatici format din opt copii israelieni, cinci femei israeliene și patru cetățeni thailandezi.

Treisprezece israelieni și patru thailandezi au sosit în Israel, în de-a doua zi de eliberare a ostaticilor din captivitatea Hamas, în schimbul prizonierilor palestinieni. Schimbul a întârziat însă mai multe ore din cauza unei dispute privind livrarea ajutoarelor în Gaza şi a vârstei palestinenilor elibraţi, care ameninţa să compromită întregul acord de încetare a focului între Hamas şi Israel. Prin medierea Egiptului și a Qatarului, neînţelegerile au fost depăşite, astfel încât un nou grup de ostatici va fi eliberat astăzi. Israelul a anunţat că a primit lista cu cei care vor fi puşi în libertate şi a informat familiile care aşteaptă sub tensiune să-i vadă în siguranţă pe cei dragi. Zeci de mii de oameni s-au adunat aseară la Tel Aviv pentru a cere eliberarea tuturor celor ţinuţi în captivitate, în a 50-a zi de la atacul hamas asupra Israelului. Armistiţiul de patru zile aflat în vigoare prevede eliberarea a doar 50 de ostatici din cei aproximativ 240 despre care se crede că ar fi fost capturaţi de luptătorii islamişti de pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie. 

Timp citire: 1 min