Scandal într-o brigadă a armatei ucrainene: soldații beau în timpul serviciului, șefii îi băteau și le luau banii

Scandal într-o brigadă a armatei ucrainene: soldații beau în timpul serviciului, șefii îi băteau și le luau banii
© EPA-EFE/24TH MECHANIZED BRIGADE PRESS SERVICE HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES   |   O fotografie pusă la dispoziție de serviciul de presă al Brigăzii 24 Mecanizate a Forțelor Armate Ucrainene pe 16 decembrie 2024 arată militari participând la un exercițiu de medicină și îngrijire a victimelor în luptă tactică (TCCC) la un exercițiu nedezvăluit, în regiunea Donețk, estul Ucrainei, 14 decembrie 2024, în mijlocul invaziei ruse.

Procuratura Generală ucraineană a anunțat, marți, deschiderea unei anchete penale pentru un presupus „abuz de putere”, comis de șefii unei brigăzi militare, acuzați că au agresat soldații care consumau alcool în timpul serviciului.

Un val de indignare în țară

Un ziar influent de la Kiev, Ukrainska Pravda, scria că ofițerii Brigăzii 211 i-au bătut pe soldații acestei unități pentru consum de alcool - interzis în timpul serviciului - și că le-au luat bani.

Dezvăluirea a stârnit un val de indignare în țară, iar ministerul Apărării și Statul Major al armatei au anunțat imediat că declanșează anchete interne în această afacere și că-l suspendă pe comandantului unității, Oleg Poberejniuk, deja pus sub acuzare pentru abuz de putere.

El este acuzat că i-ar fi implicat pe patru dintre subordonații săi în construcția propriei case în vestul Ucrainei în 2023, în timp ce, oficial, oamenii ar fi fost trimiși pe frontul din sud, contra armatei ruse de invazie, și chiar fuseseră recompensați pentru bravură.  

Timp citire: 1 min