Un atac aerian rusesc a ucis o fetiță de 11 ani și pe mama ei și a rănit alte 14 persoane în partea regiunii Donețkde controlată de Ucraina. Poliția ucraineană a declarat că trupurile celor două au fost recuperate de sub dărâmăturile unei clădiri. Atacul a avut loc la Sloviansk, care împreună cu Kramatorsk, sunt două din așa-numitele „orașe-fortăreață” aflate aproape de linia frontului și bombardate constant de forțele ruse. Potrivit guvernatorului regional, printre răniți este și o fetiță de 7 ani. Rusia neagă constant că ar viza civili în războiul împotriva Ucrainei lansat în urmă cu aproape patru ani. Moscova ar dori ca Kievul să renunțe la restul regiunii Donețk, pe care forțele sale nu au reușit să-l cucerească, pentru a face progrese spre un acord de pace, ceea ce Ucraina refuză.
