
Cel puţin 15 oameni au murit în Ucraina în ploaia de rachete şi drone lansate ieri de Rusia. Doar în oraşul Poltava au fost ucise 12 persoanem, inclusiv doi copii, după ce o rachetă rusească a lovit o clădire rezidenţială. Potrivit autorităţilor ucrainene, zeci de locuinţe au fost distruse în mai multe zone şi a fost avariată infrastructura energetică. Statul Major al Armatei a anunţat că Rusia a lansat de-a lungul zilei 40 de rachete, 39 de bombe ghidate și 739 de drone explozive într-unul dintre cele mai mari atacuri din ultimele săptămâni. În acelaşi timp Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru atacul din regiunea rusă Kursk, într-o zonă controlată de trupele ucrainene, în care au murit cel puţin 4 oameni. Armata ucraineană afirmă că forţele Moscovei au lansat intenţionat o bombă aeriană dirijată asupra unui internat din orașul Sudja, în care se aflau zeci de localnici care se pregăteau de evacuare. Rusia, în schimb susţine că o rachetă ucraineană a lovit clădirea şi acuză Ucraina de "încă" o crimă de război.