
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunţat, vineri, că trupele desfăşurate în ultimele săptămâni în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruşi acum şapte ani, au început să revină la bazele lor, după ce au luat parte la ceea ce el a numit exerciţii. El afirmase, încă de joi, că manevrele s-au încheiat și că urnează retragerea. "Trupele și-au dovedit capacitatea de a apăra țara" – a spus mai Șoigu. Replierea lor completă se va încheia pe 1 mai – au mai precizat oficialii de la Moscova. Prezentate de ruși tot timpul ca simple exerciții, care n-ar fi implicat decât 10 mii de oameni, din forțele terestre, navale și aeriene, mișcările de trupe au stârnit o neliniște vie la Kiev și în cancelariile occidentale, unde s-a vorbit despre efective de până la 150 de mii. Ucraina a denunțat un plan de invazie, menită s-o distrugă, iar Moscova a replicat că nu amenință pe nimeni și a denunțat ceea ce a numit provocările Kievului și activitățile amenințătoare ale NATO la frontierele sale. Şoigu a afirmat, de altfel, că armata trebuie să fie gata să răspundă rapid în cazul unor evoluţii nefavorabile, pe fondul exercițiului Defender-Europe al Alianței Nord-Atlantice, ce reunește aproape 30 de mii de militari din 26 de ţări membre și partenere. Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exclus eventualitatea unui război contra republicii slave ex-sovietică vecină, pe care, potrivit experților, rușii încă o consideră parte a sferei lor de influență. La rându-i, Ucraina a exclus orice plan de ofensivă militară împotriva separatiștilor pro-ruși din Donbas, unde se înmulțesc incidentele sângeroase între trupele Kievului și rebeli. Într-un limbaj specific comunicatelor oficiale ale Kievului, șeful armatei, generalul Ruslan Homciak, preciza că eliberarea cu forța a teritoriilor temporar ocupate s-ar solda cu numeroase victime, ceea ce e inadmisibil pentru Ucraina. El a repetat că autoritățile ucrainene susțin o soluție politică și diplomatică pentru a recupera teritoriile ieșite de sub controlul lor în 2014. În pofida dezmințirilor sale repetate, Moscova e considerată de aproape toți analiștii protectoarea politică, militară și financiară a rebelilor. Donbasul, termen generic pentru regiunile industriale estice Donețk și Lugansk, are cea mai mare densitate de populație rusofonă și rusofilă din Ucraina. Încă de la începutul lunii, analiști militari ruși apreciau că țara lor uzează de gesturi belicoase pentru a negocia mai dur cu Occidentul, care a instituit, în ultima vreme, noi sancțiuni contra Moscovei.
La rândul lor, experți militari occidentali calificau mișcările marțiale ale ruşilor drept o încercare de a intimida și destabiliza Ucraina și nu credeau că acestea sunt neapărat preludiul unei noi agresiuni militare.