Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat, astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, „ca reacție fermă la violările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24 - 26 iulie, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național”. Într-un comunicat oficial, MAE a transmis că „partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate”.
Vladimir Lipaev nu a fost primit de ministrul de Externe Oana Țoiu, ci de un director responsabil pentru spațiul estic din cadrul ministerului. De asemenea, MAE l-a chemat la București pentru consultări pe ambasadorul României în Federația Rusă.
MAE i-a prezentat ambasadorului rus fragmente ale dronei distruse vineri
În cadrul întrevederii, ambasadorului rus i-a fost înmânată oficial Nota verbală prin care partea română a notificat aplicarea declarării ca inacceptabil a unui membru al misiunii Federației Ruse la București, cu obligația de a părăsi teritoriul României în decurs de cinci zile. Ambasadorului rus i-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, componente despre care investigațiile derulate de Parchet au confirmat oficial că sunt de proveniență rusească.
„În cadrul întâlnirii a fost exprimat protestul ferm al părții române față de aceste acțiuni ilegale și iresponsabile și claritatea atribuirii responsabilității. A fost subliniat faptul că este absolut inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene”, a mai transmis MAE, care a adăugat că România va continua să își coordoneze îndeaproape răspunsul cu aliații și partenerii din cadrul NATO și UE și rămâne ferm angajată în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi.
