
România nu a înregistrat niciun progres relevant, în cinci ani, față de celelalte țări participante la PISA 2022, evaluarea competențelor de bază a elevilor de 15 ani, organizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. România se clasează pe penultimul loc în rândul țărilor UE participante la această evaluare, înaintea Bulgariei, care a înregistrat regrese semnificative, iar la nivel general apare pe locul 45 din totalul de 81 de țări și teritorii, cu un punctaj mediu semnificativ mai mic decât media OCDE, potrivit Edupedu.
Dacă, la precedenta evaluare, România înregistra 428 de puncte la citire, 430 la matematică și 428 la științe, acum rezultatele sale s-au „aliniat” la o medie de 428 de puncte pentru fiecare dintre cele trei evaluări. Aceasta o plasează la o distanță de circa 50 de puncte de media OCDE și la circa 100 de puncte în urma liderului european, Estonia.
La nivelul fiecărei evaluări, România ocupă locul 45 la matematică și citire și locul 48 la științe, în rândul celor 80 de țări și teritorii participante.
Astfel, România se încadrează, în rândul țărilor participante, în a treia categorie – cea a țărilor cu rezultate sub media OCDE. Primele categorii sunt țările cu rezultate statistic superioare mediei OCDE, respectiv țările cu rezultate statistic similare mediei OCDE.
Comparativ cu media OCDE, ponderea elevilor cu rezultate foarte bune în cel puțin un domeniu (nivel 5 sau 6) la evaluarea PISA 2022 este de aproape trei ori mai mică în România. Pe de altă parte, ponderea elevilor cu rezultate slabe la toate cele 3 domenii (sub nivelul 2, considerat prag pentru alfabetismul funcțional) este de două ori mai mare. Astfel, dacă la nivel OCDE 16,4% dintre elevi au înregistrat în medie rezultate sub nivelul 2 la toate cele trei domenii, deci se încadrează la nivelul analfabetismului funcțional, în România ponderea acestora este de 33,2%. La polul opus, 13,7% dintre elevi au reușit, în medie la nivel OCDE, să obțină rezultate de top în cel puțin un domeniu (nivel 5 sau 6). În România, procentul este de 5%.
Liderii internaționali în clasamentul PISA 2022 sunt, la Matematică - Singapore (mondial) și Estonia (Europa), la Citire - Singapore (mondial) și Irlanda (Europa), iar la Științe - Singapore (mondial) și Estonia (Europa).