România, pe locul 63 din 180, în privința percepției asupra corupției

România, pe locul 63 din 180, în privința percepției asupra corupției
© EPA-EFE/SHAHZAIB AKBER   |   Susținătorii fostului prim-ministru pakistanez Imran Khan strigă sloganuri pentru a cere eliberarea acestuia în timpul unui protest la Karachi, Pakistan, 27 august 2023. Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan, la 8 august, a contestat pedeapsa sa de trei ani de închisoare pentru corupție, care l-a și deposedat de dreptul de a candida pentru funcţii publice timp de cinci ani.

România se situează pe locul 63 din 180 de țări în privința percepției asupra corupției, cu 46 din 100 de puncte, indică un raport realizat de Transparency International.

Țările din Uniunea Europeană cu cele mai slabe performanțe, reflectând slăbiciuni substanțiale în ceea ce privește statul de drept, sunt România - 46 de puncte, Bulgaria - 45 de puncte, și Ungaria - 42 de puncte.

Pentru al șaselea an consecutiv, Danemarca conduce clasamentul, cu un scor de 90 de puncte. Finlanda și Noua Zeelandă urmează îndeaproape cu scoruri de 87 și, respectiv, 85 de puncte. Urmează, în clasamentul primelor zece, Norvegia - 84 de puncte, Singapore - 83, Suedia și Elveția - câte 82, Olanda - 79, Germania și Luxemburg - câte 78.

Cele mai corupte țări sunt, potrivit studiului, Yemen - 16 puncte, Sudanul de Sud, Siria și Venezuela - câte 13, și Somalia - 11 puncte.

Timp citire: 1 min