
Anul trecut, 69% din populaţia Uniunii Europene trăia într-o locuinţă proprietate personală, în timp ce restul de 31% în locuinţe închiriate. Românii reprezintă cel mai ridicat procent de proprietari de locuinţe din blocul comunitar, arată datele publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.
Eurostat subliniază că, în majoritatea statelor, cu excepţia Germaniei, procentul celor care deţin locuinţa în care trăiesc este mai mare decât cel al chiriaşilor.
În 2022, cel mai ridicat procent de proprietari de locuinţe s-a înregistrat în România (94,8% din populaţie trăia într-o locuinţă proprietate personală), Slovacia (93%), Croaţia (91%) şi Ungaria (90%). De asemenea, cel mai ridicat procent de chiriaşi se afla anul trecut în Germania (53%), Austria (49%) şi Danemarca (40%). În România, procentul este de doar 5,2%.