România a fost vizată de acțiuni de sabotaj ale Rusiei

România a fost vizată de acțiuni de sabotaj ale Rusiei
© sri.ro   |   Una din fotografiile găsite în telefonul cetățeanului columbian arestat pentru infracțiune contra securității naționale

România a fost vizată de acțiuni de sabotaj ale Rusiei, anunță Serviciul Român de Informații, într-un comunicat transmis în această seară și dă detalii despre cetățeanul columbian afiliat la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene și care era controlată prin interpuși de serviciile secrete ruse. SRI susține că a reușit să prevină o acțiune de sabotaj care era planificată în perioada iulie-august 2024 și că a identificat atentatorul înainte ca acesta să acționeze.

„Acest mod de operare face parte din arsenalul de tehnici hibride pe care Federația Rusă îl folosește în România, precum și în statele aliate”, transmite serviciul de informații. SRI transmite că este vorba de columbianul Luis Alfonso Murillo Diosa care a venit în România la sfârșitul lunii iulie tocmai pentru a acțiunile de diversiune. SRI spune că a stabilit cu certitudine intenția acestuia de a derula acțiuni de sabotaj în România, în baza unui instructaj prestabilit, cu indicarea explicită a țintelor, prin fotografii primite anterior pe telefon.

Atentatul ratat, transformat în fake news

În 5 august 2024, publicația de propagandă rusească ro.news-pravda publica un articol care vorbea despre incendierea unui depozit de combustibil din orașul românesc Bragadiru, de către un grup de sabotori ucraineni, membri ai unei mișcări de rezistență. Veridica a demontat minciuna la momentul respectiv, dar astăzi, informațiile făcute publice de SRI vorbesc despre reținerea columbianului în data de 30 iulie 2024, în contextul în care documenta în detaliu zona unui depozit de materiale reciclabile din orașul Bragadiru, aflat în proximitatea mai multor obiective asimilabile infrastructurilor critice (sonde de extracție de țiței, magistrale de gaz sau turnuri de telecomunicații).

Ulterior, cetățeanul columbian a fost reținut de DIICOT, fiind trimis în judecată sub acuzația de infracțiune contra securității naționale. Datele obținute de SRI în investigarea informativă confirmă afilierea cetățeanului columbian la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată prin interpuși de serviciile secrete ruse. Concluziile SRI și evaluările serviciilor partenere europene validează caracterul concertat și coordonat de pe teritoriul Federației Ruse al operațiunilor.

Timp citire: 1 min