Respectatul site rusesc de știri online Newsru și-a anunțat, practic, dispariția, începând de luni, din cauza problemelor financiare, alimentate de presiuni politice. Acuzat că nu se pliază pe mesajele difuzate de media pro-Kremlin, site-ul a primit tot mai puțină publicitate de la agenții economici și a rămas, astfel, fără bani. Lansat în anul 2000, când președintele Vladimir Putin își inaugura domnia de peste două decenii asupra Rusiei, Newsru a devenit tot mai incomod acum șapte ani, când a semnalat derivele majore din politica externă a Moscovei, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea și alimentarea rebeliunii secesioniste pro-ruse din Donbas, estul Ucrainei. Potrivit redactorilor săi, imaginea țării și a lumii zugrăvită de site era atât de diferită de tabloul idilic exhibat de media de stat, încât furnizorii de publicitate n-au mai îndrăznit să colaboreze cu ei. Media nealiniate surpraviețuiesc tot mai greu în Rusia lui Putin, remarcă analiștii, care menționează că, luna trecută, site-ul independent de informații Meduza, al cărui sediu e la Riga, în Letonia, a fost plasat de ministerul Justiției pe lista așa-numiților agenți ai străinătății, ce include numeroase media din lumea liberă și implică riscul unor amenzi grele și o mulțime de obligații administrative împovărătoare pentru cele vor să lucreze în Rusia. Uniunea Europeană a criticat includerea Meduza pe această listă și a apreciat că restricţiile impuse de Rusia contravin obligaţiilor sale internaţionale şi angajamentelor privind drepturile omului. Creată, în 2014, de un grup de jurnalişti care au părăsit Rusia, Meduza a devenit, grație numeroaselor anchete şi reportaje critice faţă de autorităţi, un reper pentru presa independentă rusofonă. Acum două săptămâni, Rusia a îngheţat conturile bancare de la Moscova ale postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (Radio Free Europe/Radio Liberty - RFE/RL), după ce acesta nu şi-a achitat amenzile primite ca urmare a refuzului de a se autoidentifica drept aşa-numit agent al străinătăţii. În urma proceselor iniţiate de temuta Agenţie Federală pentru Supravegherea Comunicaţiilor, Roskomnadzor, amenzile au început să curgă încă de la începutul anului şi au ajuns să însumeze 71,5 milioane de ruble (echivalentul a circa 775.000 de euro). Postul, care mediatizeză acţiunile opoziţiei faţă de regimul preşedintelui Vladimir Putin şi deţine o antenă şi un site în limba rusă, era obligat să-şi asume identitatea de agent străin, conotată negativ de ruşi încă din epoca sovietică, fiindcă este finanţat de Congresul Statelor Unite. În virtutea legii privind 'agenţii străini', autorităţile ruse pot clasifica drept astfel organizaţii neguvernamentale şi grupuri pentru apărarea drepturilor omului percepute ca primind finanţare externă pentru activitate politică. Acestor entităţi li se cere să ataşeze menţiunea 'agent străin' pe publicaţiile lor şi să-şi declare cheltuielile şi finanţările. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jalina Porter, a apreciat că blocarea contului bancar al Europei Libere e doar ultima încercare a regimului de la Moscova de a suprima libertatea presei şi de a-şi priva cetăţenii de accesul la informaţii obiective. Vom continua să susţinem fără echivoc RFE/RL şi libertatea de expresie – a spus ea. Rusia a clasificat Europa Liberă drept 'agent străin' în anul 2017, o măsură menită să complice activitatea postului de radio ca reacţie la ceea ce Moscova consideră a fi presiunile inacceptabile la care sunt supuse media ruse în Statele Unite. Cu sediul pe atunci la Munchen, în Germania Federală, postul RFE/RL a avut o contribuţie majoră la prăbuşirea dictaturilor comuniste din Europa, iar secţia sa în limba română devenise una dintre marotele lui Nicolae Ceauşescu. Poliţia politică a regimului, Securitatea, a încercat în repetate rânduri să-i suprime redactorii şi a tocmit terorişti internaţionali să-i arunce sediul în aer.