Referendumul pentru aderarea la UE a Republicii Moldova va avea loc pe 20 octombrie

Referendumul pentru aderarea la UE a Republicii Moldova va avea loc pe 20 octombrie
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Cetăţeni pro-europeni participă la Adunarea Naţională „Moldova Europeană” în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, Moldova, 21 mai 2023. Adunarea a adoptat Rezoluţia „Moldova Europeană”, care urmăreşte modificarea Constituţiei Republicii Moldova pentru a stabili aderarea ţării cu drepturi depline la Uniunea Europeană. Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de candidat la UE în iunie 2022.

Alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, după ce Curtea Constituţională a avizat pozitiv iniţiativa deputaţilor PAS de a revizui Constituţia prin referendum.

Informaţia a fost confirmată şi de preşedinta Maia Sandu, care a precizat că, în cadrul referendumului, moldovenii vor răspunde la întrebarea „Sunteţi pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Totodată, Constituţia urmează să fie completată cu un nou capitol, „Integrarea în Uniunea Europeană”.

Timp citire: 1 min