Record de cereri de azil în Franța

Record de cereri de azil în Franța
© EPA-EFE/GUILLAUME HORCAJUELO   |   Manifestanții poartă un banner pe care scrie „Migranții sunt bineveniți” în timpul unei demonstrații de solidaritate cu poporul palestinian și împotriva noii legi a imigrației la Montpellier, Franța, 14 ianuarie 2024.

Numărul cererilor de azil în Franța a crescut cu 8% anul trecut, ajungând la un nivel istoric de 142.500 de solicitanți, cel mai mare înregistrat vreodată - a anunțat, marți, Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și Apatrizilor (Ofpra). În 2022, Ofpra a înregistrat 131.000 de solicitări. „Această creștere (de 8%) nu este specifică Franței, face parte dintr-un context european și rămâne semnificativ mai mică decât media europeană”, estimată între între 15 și 20% - a comentat șeful Ofpra, Julien Boucher. Pentru al șaselea an consecutiv, cetățenii afgani sunt cei mai numeroși solicitanți de azil în Franța, cu peste 17.500 de primele cereri depuse, potrivit datelor Ofpra. Urmează oameni din Bangladesh (8.600), Turcia (8.500), Republica Democrată Congo (8.000) și Republica Guineea (7.000). Conform ONU, peste 110 de milioane de persoane au fost strămutate forțat în întreaga lume până la jumătatea anului 2023, din cauza conflictelor armate, precum cel din Ucraina, a unor fenomene naturale, ca seceta sau inundațiile, sau crizelor umanitare prelungite, ca aceea din Afganistan.

Timp citire: 1 min