RĂZBOI ÎN UCRAINA: Uniunea Europeană condamnă răpirile de primari ucraineni

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Uniunea Europeană condamnă răpirile de primari ucraineni
© EPA-EFE/JULIEN WARNAND   |   Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, a susținut o declarație despre „Ingerința străină în toate procesele democratice din UE” la Parlamentul European de la Strasbourg, Franța, 8 martie 2022.

"Uniunea Europeană condamnă ferm răpirea primarilor de la Melitopol și Dniprorudne de către forțele armate ruse. Este vorba despre un nou atac împotriva instituțiilor democratice din Ucraina și despre o tentativă de a instala structuri guvernamentale alternative ilegitime într-o țară suverană" – a scris, duminică, pe Twitter, șeful diplomației comunitare, spaniolul Josep Borrell, citat de agențiile internaționale de știri. La rîndul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a condamnat în cei mai puternici termeni ceea ce a numit bombardarea oarbă de către Rusia a a civililor din Ucraina, precum și răpirea celor doi primari și a altor ucraineni, acte despre care a spus că sunt o violare flagrantă a dreptului internațional. Agresiunea militară și politică a Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să înceteze – conchide Chales Michel.

Responsabilii comunitari au reacționat după ce, tot duminică, oficiali ucraineni au anunțat răpirea de către militarii ruși a primarului Evghen Matveiev de la Dniprorudne, oraș din sudul țării. Vineri, tot în sud, dispăruse și edilul de la Melitopol, Ivan Fedorov, care, potrivit Kievului, refuza să colaboreze cu inamicul, deși peste trei sferturi din populația orașului se declară rusofonă.

Timp citire: 1 min