RĂZBOI ÎN UCRAINA: Un nou pachet de sancțiuni europene contra Rusiei

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Un nou pachet de sancțiuni europene contra Rusiei
© EPA/JAKUB KACZMARCZYK POLAND OUT   |   O benzinărie Lukoil din Poznan, Polonia, 5 februarie 2016.

Miniștrii europeni ai Energiei se întrunesc, luni, pentru a examina un nou pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei, care vor viza exporturile de petrol ale acesteia. Agențiile internaționale de presă notează că sunt doar discuții exploratorii, deoarece Comisia Europeană nu și-a depus, încă, propunerile pentru așa-numitul al șaselea val sancțiuni contra Moscovei, după ce armata acesteia a invadat Ucraina, pe 24 februarie. Uniuna Europeană vrea să nu mai alimenteze cu banii săi efortul de război al Kremlinului. Rusia exportă două treimi din petrolul său către cele 27 de state membre ale Uniunii. În 2021, Rusia a furnizat 30% din țițeiul și 15% din produsele petroliere achiziționate de UE.

Principalii clienți ai rușilor sunt Germania, Italia, Olanda și Franța

„Factura pentru importurile rusești de petrol a fost de patru ori mai mare decât cea a gazelor, 80 de miliarde de dolari față de 20 de miliarde” – preciza, luna trecută, șeful diplomației comunitare, Josep Borrell. Principalii importatori de combustibili fosili din Rusia (gaz, țiței, produse petroliere și cărbune) sunt Germania, Italia, Olanda și Franța, adică primele patru economii europene. Embargoul asupra cărbunelui, decis pe 7 aprilie, va intra în vigoare la începutul lunii august. Germania a anunțat că și-a redus dependența de petrolul rusesc, cu o scădere a importurilor de la 35 la 12% în ultimele săptămâni, și susține principiul embargoului gradual – a declarat ministrul Economiei, Robert Habeck. Săptămâna trecută, Rusia a întrerupt livrările de gaze spre Bulgaria şi Polonia, după ce acestea au refuzat să achite facturile în moneda națională rusească, rubla, așa cum pretindea Moscova. 

Timp citire: 1 min