Transnistria cere din nou recunoaşterea independenţei, după ce Chişinăul a depus cererea de aderare la UE. UPDATE cu reacția Bucureștiului

Transnistria cere din nou recunoaşterea independenţei, după ce Chişinăul a depus cererea de aderare la UE. UPDATE cu reacția Bucureștiului
© EPA-EFE/STRINGER   |   Președintele Republicii Moldova Maia Sandu pozează cu documentul pentru mass-media în clădirea Reședinței de Stat din Chișinău, Moldova, 03 martie 2022. Președintele Sandu împreună cu Președintele Parlamentului și Prim-ministrul țării au semnat cu puțin timp înainte o cerere de aderare la Uniunea Europeană.

UPDATE: România îşi afirmă susţinerea puternică faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional, a declarat ministrul de externe, Bogdan Aurescu, la Bruxelles, unde are loc reuniunea Consiliului Afaceri Externe. Bogdan Aurescu a mai spus că este în contact direct cu omologul său de la Chișinău, Nicu Popescu. Republica Moldova pregătește o poziție oficială cu privire la declarația Transnistriei.  

ȘTIREA INIȚIALĂ: Separatiştii de la Tiraspol au solicitat Chişinăului iniţierea unui dialog cu Transnistria "în scopul unei reglementări civilizate definitive a relaţiilor, bazate pe existenţa paşnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător", după ce Republica Moldova a depus joi cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Într-un comunicat, aşa-zisul minister de Externe de la Tiraspol face apel la Naţiunile Unite, la OSCE, la mediatori şi observatori în procesul de negociere, la comunitatea internaţională în ansamblu, să recunoască realitatea și susține că Republica Moldova trebuie să asigure respectarea dreptului poporului transnistrean la autodeterminare şi să stabilească relaţii diplomatice cu Transnistria.

Amintim că, în 2008 şi în 2010, Transnistria a trimis scrisori către ONU, solicitând recunoaşterea independenţei, la fel ca și în cazul Kosovo. Iar în 2014, Transnistria s-a adresat Moscovei cu o cerere de recunoaştere a independenţei, ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia.

Timp citire: 1 min