RĂZBOI ÎN UCRAINA: Sprijin logistic din Slovacia vecină pentru armata ucraineană

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Sprijin logistic din Slovacia vecină pentru armata ucraineană
© EPA-EFE/JULIEN WARNAND   |   Prim-ministrul Slovaciei Eduard Heger sosește la Summitul Consiliului European de la Bruxelles, Belgia, 24 martie 2022.

O companie slovacă va repara vehicule blindate avariate ale armatei ucrainene, răspunzând, astfel, unei solicitări a Kievului - a anunțat, marți, ministerul Apărării de la Bratislava, citat de agențiile internaționale de presă. Potrivit sursei, compania de stat Konstrukta-Defense a încheiat un contract cu partea ucraineană pentru repararea și modernizarea echipamentelor militare, iar primul lot trimis în Slovacia din Ucraina va consta din zeci de vehicule blindate de recunoaștere BRDM-2. Prim-ministrul Eduard Heger și ministrul Apărării, Jaroslav Nad, și-au anunțat, anterior, disponibilitatea de a ajuta Ucraina, prin repararea echipamentelor sale militare. Cu sediul în Lieskovec, în estul Slovaciei, nu departe de frontiera comună, Konstrukta repară vehicule și echipamente de toate categoriile, utilizate de forțele armate slovace, potrivit site-ului companiei. Aceasta produce și obuziere autopropulsate ZUZANA 2. Un ajutor similar a fost oferit, luna trecută, și de Republica Cehă, unde subsidiarele holdingului industrial Cehoslovac Group (CSG) au anunțat că vor prelua repararea tancurilor T-64, de concepție sovietică, folosite de forțele armate ucrainene.

Timp citire: 1 min