RĂZBOI ÎN UCRAINA: Șeful separatist Denis Pușilin susține că a fost la Soledar

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Șeful separatist Denis Pușilin susține că a fost la Soledar
© EPA-EFE/MIKHAEL KLIMENTYEV/KREMLIN / POOL MANDATORY CREDIT   |   Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește cu șeful interimar al autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) Denis Pushilin la Kremlin, Moscova, Rusia, 20 decembrie 2022.

Liderul separatiștilor pro-moscoviți din regiunea Donețk, din estul Ucrainei, Denis Pușilin, s-a afișat la Soledar, orășelul minier pe care armata rusă de invazie susține că l-a capturat în urmă cu mai bine de o săptămână, dar pe care Kievul nu a recunoaște că l-a pierdut. „Am vizitat Soledar”, unde „au rămas foarte puțini locuitori” – scrie Pușilin pe Telegram, însoțindu-și mesajul cu un videoclip filmat în mijlocul clădirilor cu fațade înnegrite și cu ferestre sparte. El a acuzat forțele ucrainene că încearcă să „distrugă minele de sare” de lângă oraș, care pot fi folosite pentru a proteja echipamentele militare și pentru infiltrări în spatele liniilor inamice. Potrivit armatei ruse, căderea Soledarului este un pas spre încercuirea orașului vecin Bahmut, pe care Moscova încearcă, fără succes, să-l cucerească încă din vară și unde cele două părți sunt angajate într-o luptă aprigă. „Pe 23 ianuarie 2023, forțele armate ruse au eliberat Krasnopolivka și Dvorețchie”, sate vecine cu Soledarul și Bahmutul – mai susțin separatiștii pro-ruși din Donețk.  

 

Timp citire: 1 min