RĂZBOI ÎN UCRAINA: Şefa Executivului comunitar, Ursula von der Leyen, e, din nou, la Kiev

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Şefa Executivului comunitar, Ursula von der Leyen, e, din nou, la Kiev
© EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON   |   Prima Doamnă a Ucrainei Olena Zelenska și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen sosesc la Parlamentul European de la Strasbourg, Franța, 14 septembrie 2022.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află la Kiev, pentru discuţii cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și cu primul ministru, Denis Şmigal. A treia sa vizită în Ucraina de la invadarea acesteia de către trupele ruse vizează „apropiere a economiilor noastre și a populațiilor noastre, în momentul în care Ucraina progresează spre aderarea” la Uniunea Europeană. Potrivit media internaţionale, Ucraina speră să obţină de la europeni nu doar sprijin politic şi militar, ci şi ajutor financiar, întrucât economia sa s-a prăbușit odată cu războiul. Ministrul de Finanțe, Serghei Marcenko, a estimat că ţara sa ar avea nevoie de cinci miliarde de dolari pe lună pentru a-și acoperi deficitul bugetar.

Timp citire: 1 min