
Rusia a anunțat, marți, că investighează presupuse torturi suferite de militarii săi capturați de forțele ucrainene și eliberați în urma unui schimb de prizonieri. Comitetul federal de investigații verifică actele de tratament inuman aplicat soldaților ruși, prizonieri ai Ucrainei – afirmă acest organism temut, responsabil de anchetele penale din Rusia, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de presă. Rusia și Ucraina au efectuat mai multe schimburi de prizonieri după invazia rușilor în țara vecină, declanșată pe 24 februarie. Cel mai recent schimb datează de pe 29 iunie și a implicat 144 de ucraineni și tot atâția ruși. Potrivit comunicatului de presă, unii dintre rușii eliberați cu această ocazie au reclamat „numeroase acte de violență pe care le-au suferit” în timpul detenției, între care bătăi, electroșocuri sau privare de apă și hrană. Rusia a declarat, săptămâna trecută, că încă mai deține peste 6.000 de prizonieri ucraineni, fără a preciza câți ruși sunt prizonieri la inamic. Ucraina acuză Rusia de numeroase crime de război, pe care autoritățile ruse le neagă constant, chiar și atunci când acuzațiile sunt documentate cu acuratețe. Moscova acuză, în schimb, forțele ucrainene de abuzuri și de înscenarea crimelor atribuite armatei ruse.