
Șefa diplomației de la Paris, Catherine Colonna, aflată, luni, în vizită la Kiev, a declarat că jurnalistul francez Frédéric Leclerc Imhoff a fost ucis într-un bombardament rusesc asupra unui convoi umanitar, în estul Ucrainei. Ea a condamnat ceea ce a numit o crimă dublă, care a vizat, deopotrivă, o operațiune umanitară și un jurnalist. Frédéric Leclerc-Imhoff e al optulea jurnalist ucis în Ucraina după declanșarea invaziei ruse, pe 24 februarie. Reporterul în vârstă de 32 de ani lucra pentru postul BFMTV de șase ani. El se afla la bordul unui autobuz umanitar, alături de civili forțați să fugă pentru a scăpa de bombele rusești – a scris și președintele Emmanuel Macron, care a exprimat sprijinul Franței pentru „cei care îndeplinesc misiunea dificilă de a informa din teatrele de operațiuni”.