
Președintea Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful diplomației comunitare, Josep Borrell, au anunțat, vineri, că sunt în drum spre Kiev, unde vor să-și exprime solidaritatea cu Ucraina invadată de trupele ruse. Anterior, Borrell a anunțat că Uniunea Europeană va oferi Ucrainei 7,5 milioane de euro, pentru a-și instrui procurorii să investigheze crimele de război, de care forțele ruse sunt acuzate că le-au comis, în special, la Bucea și Borodianka. Călătoria celor doi are loc la o zi după ce Uniunea a adoptat o nouă rundă de sancțiuni împotriva Moscovei, inclusiv un embargo asupra cărbunelui rusesc și închiderea porturilor europene pentru navele rusești. De asemenea, Bruxellesul s-a oferit să supimenteze cu 500 de milioane de euro finanțarea pentru furnizarea de arme Ucrainei, care ar urma să ajungă un total de 1,5 miliarde de la începutul invaziei.
Strângere de fonduri pentru refugiații ucraineni
Liderii europeni urmează să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelensky, înainte de a participa, sâmbătă, la Varșovia, în Polonia vecină Ucrainei, la un eveniment destinat strângerii de fonduri pentru refugiații ucraineni. Acum cîteva zile, a mers la Kiev și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Pe 15 martie, în plin asediu asupra capitalei ucrainene, au fost acolo și premierii polonez, Mateusz Morawiecki, ceh, Petr Fiala, și sloven, Janez Jansa.