
Germania va lua măsuri de urgență pentru a-și asigura siguranţa energetică, pe fondul recentelor scăderi ale livrărilor de gaz din Rusia. Aceste măsuri implică, în special, utilizarea sporită a cărbunelui - a anunțat, duminică, guvernul federal de la Berlin. Decizia răstoarnă politicile de mediu riguroase ale executivului de coaliţie, din care, alături de social-democraţi şi liberali, fac parte şi ecologiştii, ce voiau să elimine, treptat, cărbunele, considerat foarte poluant, până în 2030. „Este amar, dar este esențial să reducem consumul de gaze” – a recunoscut ministrul ecologist al Economiei, Robert Habeck, într-un comunicat de presă. Gigantul energetic rusesc Gazprom a redus, săptămâna acesta, livrările spre Germania prin conducta Nord Stream cu 40%, apoi cu 33%, invocând o problemă tehnică. Pentru guvernul german, însă, aceasta este o „decizie politică”, luată pe fondul tensiunilor dintre Moscova și țările occidentale, după ce armata rusă a invadat Ucraina. În ciuda conflictului, Germania continuă să importe aproape 35% din necesarul său de gaz din Rusia.