RĂZBOI ÎN UCRAINA: Președintele Ucrainei este așteptat la summitul NATO de la Madrid, dacă poate participa fizic

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Președintele Ucrainei este așteptat la summitul NATO de la Madrid, dacă poate participa fizic
© EPA-EFE/STEPHANIE LECOCQ   |   epa10014051 Secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg se adresează presei înaintea unei reuniuni de două zile a miniștrilor NATO ai apărării la sediul NATO din Bruxelles, 15 iunie 2022.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este invitat la summitul NATO care va avea loc la Madrid în perioada 28-30 iunie. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a spus că participarea personală a liderului ucrainean va fi salutată de aliați, dacă va fi posibilă.

„ Vom aștepta cu mare nerăbdare ca președintele Zelenski să se adreseze tuturor liderilor noștri aliați. Acești lideri sunt extrem de angajați să sprijine Ucraina și, de asemenea, să-și exprime solidaritatea și să demonstreze această solidaritate nu numai în cuvinte, ci și în fapte, ", a spus Stoltenberg cu ocazia reuniunii miniștrilor apărării din țările NATO, desfășurată astăzi, la Bruxelles.

Întrebat dacă luarea în considerare a cererii Ucrainei de aderare la UE este un motiv suficient pentru a reveni asupra cererii ei de intrare în NATO, Stoltenberg a spus că principala prioritate a NATO acum este să ajute Ucraina să respingă agresiunea rusă.

„ Obiectivul nostru este să îi ajutăm în lupta împotriva brutalei invazii ruse, să îi ajutăm cu sprijin practic, cu ajutor letal și neletal și, de asemenea, să ajutăm Ucraina să continue să-și modernizeze forțele armate -- lucru la care aliații NATO au lucrat de mulți ani, dar au intensificat acum, inclusiv tranziția de la echipamentele din epoca sovietică la echipamentele moderne NATO. Acesta este obiectivul nostru și cred că e cea mai urgentă nevoie în relația noastră cu Ucraina”, a spus Stoltenberg.

Timp citire: 1 min