
Kremlinul a calificat, vineri, drept o „afacere internă a Europei” decizia șefilor de stat și de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene de a acorda statutul de candidat la admitere Ucrainei invadate de trupele ruse. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, susține că „important” pentru Moscova este ca „toate aceste procese să nu provoace mai multe probleme Rusiei”. El mai speră ca decizia liderilor europeni să nu conducă la o tensionare suplimentară a relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles, pe care le consideră atât de proaste în prezent, „încât este foarte greu să se deterioreze în continuare”. În ajun, summitul de la Bruxelles al Consiliului European a acordat Ucrainei și Republicii Moldova vecine statutul de state candidate la admiterea în Uniunea Europeană și a recomandat Georgiei să continue reformele, pentru a-l primi, la rândul ei, cândva. Occidentul își deschide, astfel, porțile pentru încă trei republici ex-sovietice, la aproape două decenii după ce, în 2004, Estonia, Letonia și Lituania au fost admise atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO. Vineri seară, în capitala Georgiei, Tbilisi, este programată o amplă demonstrație de sprijin pentru aspirațiile europene ale acestei țări sud-caucaziene, care, ca și Republica Moldova și Ucraina, se confruntă cu separatismul susținut de Moscova.