
Ucraina este în favoarea trimiterii de trupe ONU, aşa-numitele Căşti Albastre, la centrala sa nucleară de la Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa, ocupată de armata rusă la scurt timp după declanşarea invaziei de pe 24 februarie - a declarat, miercuri, șeful operatorului public Energoatom, Petro Kotin. „Desfășurarea contingentului de menținere a păcii și eliminarea soldaților ruși poate fi una dintre modalitățile de a crea o zonă de securitate la centrala nucleară” - a spus Kotin, citat de presă. Declaraţia sa suvine a doua zi după apelul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) privind crearea unei „zone de siguranță”, pentru a preveni un accident nuclear la centrala unde, afirmă raportul întocmit de agenţia ONU, situația este „insuportabilă”. Uzina e frecvent supusă bombardamentelor, de care Kievul și Moscova se acuză reciproc.