
Danemarca a anunțat, marți, că va expulza 15 diplomați ruși. Șeful diplomației de la Copenhaga, Jeppe Kofod, a declarat presei că persoanele vizate, pe care le numește ofițeri de informații, au desfășurat activități de spionaj pe teritoriul danez, practică inacceptabilă. Membră a Uniunii Europene și a NATO, „Danemarca nu vrea să rupă relațiile diplomatice cu Moscova. Ambasadorul Rusiei și restul personalului de la Copenhaga nu sunt, așadar, afectați. Este vorba doar de expulzarea agenților de informații” - a precizat ministerul danez de Externe.
Copenhaga condamnă masacrul de la Bucea
Anunțul a fost fost însoțit de condamnarea fermă a ceea ce autoritățile daneze numesc atacurile deliberate împotriva civililor, la care au recurs trupele ruse în orașul ucrainean Bucea, unde, după plecare rușilor, au fost descoperite sute de cadavre. Luni, ca reacție la masacrul de la Bucea, Germania a anunțat expulzarea unui mare număr de diplomați ruși – 40, potrivit informațiilor media. Franța trimite acasă 35 de ruși, iar Lituania a decis să-l expulzeze pe însuși ambasadorul Moscovei la Vilnius.