
Miniştrii Apărării din statele NATO se reunesc miercuri, pentru a discuta întărirea pe termen mediu şi lung a aliaţilor din Europa de Est în contextul invaziei ruse din Ucraina. Ambasadorul SUA a explicat marți, într-o conferință de presă la Bruxelles, că invazia ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin "pune pe masă chestiuni" legate de actuala strategie a NATO de sprijinire a flancului estic al Alianţei nord-atlantice. Iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că există posibilitatea desfășurării unor întăriri suplimentare terestre, maritime şi aeriene pentru a apăra membrii de pe flancul estic "pentru o perioadă mai lungă în toate domeniile".
Ţările din Europa de Est care şi-au exprimat îngrijorarea pentru securitatea lor în contextul invaziei ruse în Ucraina sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia.
La reuniunea extraordinară a celor 30 de miniştri ai Apărării din NATO, la care participă şi americanul Lloyd Austin, vor fi analizate și măsurile cu caracter imediat pe care alianţa le poate lua pentru a răspunde conflictului din Ucraina, intrat în a treia săptămână. NATO a desfăşurat deja forţe de reacţie rapidă pe flancul estic al alianţei ca răspuns la invazie şi şi-a activat planurile de apărare pentru a răspunde viitoarelor scenarii. "În prezent sunt sute de mii de militari în alertă sporită în întreaga alianţă" – a mai spus Stoltenberg. El a precizat că 100.000 de militari americani se află în Europa şi 40.000 de militari sunt acum sub comanda directă a NATO. O mai mare capacitate aeriană şi navală a fost desfăşurată pentru a acorda sprijin – a explicat şeful NATO.
Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov urmează să ia parte la reuniunea de miercuri, împreună cu omologii din Suedia, Finlanda şi Georgia – niciuna dintre aceste ţări nefiind membră a NATO.