RĂZBOI ÎN UCRAINA: Celebrul lanț de restaurante fast-food McDonald's își închide, temporar, localurile din Rusia

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Celebrul lanț de restaurante fast-food McDonald's își închide, temporar, localurile din Rusia
© EPA/ANATOLY MALTSEV   |   Veteranul celui de-al Doilea Război Mondial mănâncă un hamburger în timpul cinei de caritate pentru veterani în restaurantul McDonald's, St.Petersburg, Rusia, 6 mai 1999.

Celebrul lanț american de restaurante fast-food McDonald's a anunțat, marți, că-și închide, temporar, cele 850 de localuri din Rusia. Directorul general al grupului, Chris Kempczinski, citat de agențiile internaționale de presă, a precizat că va continua să-și plătească angajații din Rusia, care totalizează circa 62 de mii de persoane. McDonald's e doar ultimul brand occidental celebru care, pe fondul invaziei rusești din Ucraina, părăsește sau își îngheață afacerile pe piața rusă. De la giganții mondiali ai cardurilor bancare Visa și Mastercard la producătorul elvețian de ceasuri Swatch Group, de la case de modă la primul eșalon valoric al fotbalului englez, Premiere League, nenumărate afaceri din vest au ales să-și diminueze profiturile, dar să nu-și deterioreze imaginea prin asociere cu regimul președintelui rus, Vladimir Putin.

Timp citire: 1 min