RĂZBOI ÎN UCRAINA: Armata ucraineană dezminte că Soledarul a căzut

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Armata ucraineană dezminte că Soledarul a căzut
© EPA/KONSTANTIN GRISHIN   |   Un grup de observatori militari ruși vizitează o bază militară temporară ucraineană din micul oraș Soledar, zona Donețk, Ucraina, 27 septembrie 2014.

Armata ucraineană susține că Soledar „a fost, este și va fi întotdeauna ucrainean” și dezminte anunțul grupului de mercenari ruși Wagner că ar fi preluat controlul asupra acestui mic oraș din estul țării. De asemenea, Kievul neagă că patronul mercenarilor, oligarhul rus Evgheni Prigojin, ar fi pătruns în minele de sare de lângă Soledar. Miercuri dimineață, Prigojin afirmase că orașul a căzut, iar agenția de presă de stat rusă RIA Novosti a publicat o fotografie a oligarhului, însoțit de luptători înarmați, despre care afirmă că a fost făcută în minele de la Soledar. Analiștii spun că importanța strategică Soledarului este discutabilă, dar capturarea sa i-ar permite Moscovei să revendice, în sfârșit, o victorie militară după mai multe retrageri umilitoare, iar lui Prigojin să-și consolideze influența tot mai mare pe scena politică rusă. Comentatorii cred că există o concurență acerbă între Wagner și armata regulată rusă, iar Prigojin insistă că Soledarul a fost cucerit exclusiv de oamenii săi, fără ajutorul militarilor.

Timp citire: 1 min