Președintele Ucrainei a salutat angajamentul emisarilor americani, Jared Kushner și Steve Witkoff, de a include delegați din partea Uniunii Europene în următoarea rundă de discuții de pace cu Rusia. Zelenski s-a întâlnit la Dublin cu cei doi americani, care i-au spus, după ce au vorbit la Moscova cu Putin, că președintele rus „este dispus să încerce”, după cum a declarat Kushner. Liderul de la Kremlin a transmis că poziția Rusiei cu privire la război, inclusiv pretențiile teritoriale a rămas neschimbată, dar Kushner spune că i-a subliniat lui Putin cât de important este ca delegații europeni să fie prezenți „la masa negocierilor”. El a declarat că SUA au lucrat „foarte, foarte strâns, în ultimele luni, cu europenii, iar acest lucru a fost, cred, extrem de important”. Ucraina și statele europene și-au exprimat, de multă vreme, îngrijorarea cu privire la angajamentul actualei administrații americane față de securitatea Europei și în legătură cu atitudinea mai conciliantă a Casei Albe față de Kremlin. Moscova a tratat cu ostilitate implicarea europeană, deși europenii au susținut constant că joacă un rol central în orice dinamică postbelică pe continentul lor.
