Consilierii USR din Consiliul General al Municipiului București au depus un proiect de hotărâre prin care Strada Tuberozelor din Capitală ar urma să fie redenumită Strada Alexei Navalnîi. Strada Tuberozelor e situată chiar lângă ambasada Rusiei la București, iar ambasada Belarusului se află, de asemenea, pe această stradă.
Cinstirea memoriei unui erou
Nota de fundamentare a proiectului depus astăzi precizează că în Rusia încălcarea drepturilor omului a devenit o rutină, iar cinstirea memoriei unui erou al opoziției ruse care „a vorbit în locul multor milioane cărora le-a fost frică să o facă” este o decizie oportună.
Alexei Navalnîi a fost cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin, până la moartea sa suspectă într-o colonie penitenciară. El a fost condamnat la închisoare, după ce fusese otrăvit de agenții FSB. El s-a refăcut într-o clinică din Berlin, dar a revenit în Rusia pentru a milita împotriva lui Putin.