Pro-rusul Rumen Radev favorit la alegerile din Bulgaria

Rumen Radev la ceremonia de predare a puterii de la Sofia 23.1.2026
© EPA/BORISLAV TROSHEV   |   Rumen Radev la ceremonia de predare a puterii de la Sofia 23.1.2026

Fostul președinte, Rumen Radev conduce în sondaje, având sprijinul alegătorilor mai în vârstă din mediul rural, care îl văd ca pe un salvator al Bulgariei care se confruntă cu o criză politică aproape continuă. În plus, electoratul său crede că cel care și-a dat demisia din cea mai înaltă funcție în stat, și-a format un partid ca să candideze la legislativele de pe 19 aprilie, poate distruge oligarhia politicienilor veterani corupți. Bulgaria, o națiune de la Marea Neagră cu aproximativ 6,5 milioane la frontiera de sud-est a Uniunii Europene, votează duminică pentru a opta oară în cinci ani, pe fondul unei crize politice în care coalițiile slabe nu au reușit să supraviețuiască și încrederea în alegerile democratice a scăzut. Aceste alegeri se simt diferit, au declarat mai mulți alegători pentru Reuters.

Partidul fostului președinte e creditat cu 30 la sută în sondaje

Radev, care a fost ales președinte, un rol în mare parte ceremonial, în 2016, a ieșit în mare parte nevătămat din criză și a promis că va pune capăt corupției și va oferi stabilitate. Bulgaria se află pe locul 84 în Indicele de percepție a corupției din 2025 al Transparency International, la egalitate cu Ungaria ca țară cu cel mai mic punctaj din UE. Partidul său, Bulgaria Progresistă este creditată cu 30 la sută din intențiile de vot, cu 10 la sută peste GERB, fostul partid de guvernământ, dar insufiencient pentru a forma un guvern stabil. De altferl, Radev a exclus din start orice coaliție cu partidul fostului premier Boiko Borisov, sau cu partidul Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți al cărui lider Delyan Peevski se află sub sancțiunile SUA și Marea Britanie pentru corupție. Analiștii cred că doar prezența la urne va decide viitoarea componență a parlamentului de la Sofia, o prezență estimată puțin peste 50 la sută. 

Timp citire: 1 min