
Președintele american Joe Biden vrea să se întâlnească mâine cu liderii Congresului pentru a discuta despre ajutorul pentru Ucraina blocat de republicani şi despre finanțarea de urgenţă a guvernului, care riscă să intre de sâmbătă în închidere parțială. Fondurile se termină la 1 martie pentru unele agenții federale, inclusiv Departamentul Transporturilor, în timp ce altele, cum ar fi Departamentul pentru Apărare, au termen limită pe 8 martie. Liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer a declarat că încă nu există un acord și i-a cerut președintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson să “intensifice” discuţiile pentru a se ajunge la un compromis bipartisan, în pofida obiecțiilor celor mai conservatori parlamentari ai partidului său. Johnson a afirmat ulterior că republicanii negociază “cu bună-credință” și că speră să ajungă la un rezultat “cât mai curând posibil”.