Preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, a anunțat că omologul său chinez, Xi Jinping, a confirmat că va vizita Serbia. Vizita este o mare onoare pentru Serbia, iar cele două țări colaborează foarte bine – a adăugat Vučić. El a amintit că, recent, s-a semnat cu China Road and Bridge Corporation un acord în valoare de 3,2 miliarde de euro, pentru construcţia reţelei de canalizare şi a instalaţiilor de eliminare a deşeurilor şi tratare a apelor uzate în 65 de localităţi sărbești. "Sunt foarte mulţumit, deoarece în ultimii 10 ani ţara noastră şi-a majorat de 50 de ori exporturile în China, de la şapte milioane de dolari la 377 de milioane" – a mai spus liderul de la Belgrad. Alt exemplu al colaborării bilaterale menționat de Vučić a fost preluarea de către investitorii chinezi a combinatului metalurgic de la Smederevo şi a minei de la Bor, care au devenit mari exportatori. Luna trecută, președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia, Predrag Balașevici, a trimis o scrisoare deschisă guvernului de la Bucureşti şi instituţiilor europene, în care deplânge comportamentul Belgradului față de minoritatea română de pe Valea Timocului, din estul Serbiei. El atrage atenţia asupra a ceea ce numeşte “catastrofa ecologică" din Bor și din împrejurimi după sosirea companiei chineze Zi-Jin. "În afară de orașul Bor, regiunea expusă catastrofei ecologice este locuită în esenţă de minoritatea română, care se ocupă în principal cu agricultura.” Problemele ecologice pun astfel în pericol populația, atât din punct de vedere al sănătății, cât și economic. „Fără vreo protecție, pentru populația românească singura cale de ieșire este părăsirea regiunii", mai scrie Predrag Balașevici.