Președintele libanez Joseph Aoun aflat în prima sa vizită în Statele Unite îi va prezenta marţi preşedintelui Donald Trump o propunere scrisă privind planul de dezarmare a grupării pro-iraniene Hezbollah, pentru a obţine astfel retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului. Aoun a declarat că îi va cere lui Trump să „exercite presiunea necesară asupra Israelului” pentru a implementa un acord din 26 iunie, mediat de SUA între Liban și Israel. Un oficial libanez a declarat că Aoun crede că doar Trump are pârghiile necesare pentru a ajuta Libanul să-şi restabilească suveranitatea. Până acum, Hezbollah a respins ferm discuțiile directe ale guvernului libanez cu Israelul, precum şi eforturile statului de a-l deposeda de armament. Joseph Aoun, care a fost comandantul armatei libaneze susținute de SUA înainte de a fi ales președinte anul trecut, este primul șef de stat libanez din ultimii aproape 20 de ani care va fi primit la Casa Albă.
