
Președintele Chinei, Xi Jinping ar putea vizita Rusia mai devreme decât se preconiza. Proaspăt ales de Congresul Poporului pentru al treilea mandat în fruntea țării, liderul de la Beijing ar urma să meargă la Moscova chiar săptâmâna viitoare, la invitația mai veche a președintelui Putin. Potrivit Reuters, președintele chinez vrea să-și prezinte planul de pace pentru Ucraina și să dea greutate rolului vizat de pacificator, mai ales că după discuțiile cu omologul său rus ar avea în vedere și prima sa convorbire prin videoconferință cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, așa cum susține ziarul financiar american, Wall Street Journal din surse nedezvăluite. Niciuna din informații nu a fost confirmată oficial, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că summitul ruso-chinez va fi anunțat, ca de obicei simultan, când părțile vor fi ajuns la o înțelegere. Dimitri Pescov a adăugat însă că nu există condiții prealabile pentru tranziția situației din Ucraina către un curs pașnic și că atingerea obiectivelor Rusiei nu este posibilă în acest moment decât prin mijloace militare. Presa din Japonia scria recent că Xi Jinping își va alege cu grijă momentul vizitei în Rusia, astfel încât negocierile ruso-ucrainene să poată începe după ce China își va prezenta propunerile. Un centru chinez de analiză militară susține că războiul Rusiei din Ucraina se va încheia în această vară, pentru că economiile celor două țări vor fi prea epuizate pentru a susține luptele în toamnă.