Posibilă mină marină, descoperită pe brațul Chilia / UPDATE

Posibilă mină marină, descoperită pe brațul Chilia / UPDATE
© Veridica   |   Pe brațul Chilia al Dunării, 4 Mai 2010.

UPDATE: Forțele Navale Române au anunţat că mina marină a fost ridicată şi că aceasta nu avea încărcătură explozivă. Dispozitivul este de fabricaţie franceză şi provine din timpul Primului Război Mondial. În acest moment zona este sigură pentru traficul naval.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O posibilă mină marină a fost descoperită, astăzi, pe braţul Chilia Veche, iar zona este monitorizată până la sosirea specialiştilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale care urmează să identifice obiectul respectiv, transmite News.ro.

Posibilă mină marină istorică

Obiectul a fost identificat în dreptul km fluvial 113-114, iar autoritățile au asigurat măsuri de monitorizare şi prevenire a unor evenimente până la ajungerea echipei de scafandri pirotehnicieni din cadrul Ministerului Apărării Naţionale care urmează să identifice obiectul şi să stabilească dacă este vorba de o mină marină istorică ori un altfel de obiect.

A fost informată şi Căpitănia Tulcea pentru a aduce la cunoştinţă ambarcaţiunilor din zonă, ori celor care urmează să tranziteze sectorul naval al Braţului Chilia Veche, despre existenţa obiectului şi să acorde o atenţie sporită.

Forțele Navale Române au reușit eșuarea controlată a obiectului

Reprezentanţii Forţelor Navale Române au anunţat că obiectul plutitor de pe braţul Chilia Veche este eşuat controlat, iar scafandrii îl vor cerceta obiectul şi vor interveni, în conformitate cu procedurile specifice de clasificare şi neutralizare. Zona este în continuare monitorizată de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, în vederea limitării oricărui pericol.

Alte știri
Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin

Președintele american a scris pe Truth Social că negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina vor începe imediat.

România a fost vizată în anul 2024 de acţiuni de sabotaj şi atacuri hibride specifice Rusiei

România a fost vizată în anul 2024 de acţiuni de sabotaj şi atacuri hibride specifice Rusiei

Țara noastră nu se confruntă cu ameninţări teroriste, dar există susţinători locali ai Statului Islamic.

Maia Sandu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru tot sprijinul acordat Republicii Moldova

Maia Sandu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru tot sprijinul acordat Republicii Moldova

Maia Sandu a spus că drumul european al Republicii Moldova nu ar fi fost posibil fără susținerea sinceră și necondiționată a României.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Ilie Bolojan a preluat, interimar, mandatul de președinte al României
Ilie Bolojan a preluat, interimar, mandatul de președinte al României

El va rămâne în funcție până în luna mai, după desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Veridica News
12 feb. 2025
Zelenski cere mai multă presiune asupra Moscovei în urma atacului rusesc de azi
Zelenski cere mai multă presiune asupra Moscovei în urma atacului rusesc de azi

Rusia a lansat drone şi rachete balistice asupra Ucrainei care au provocat victime şi distrugeri inclusiv în capitală.

Veridica News
12 feb. 2025
Statele Unite închid consulate mai puţin importante pentru politica noii administraţii
Statele Unite închid consulate mai puţin importante pentru politica noii administraţii

Sunt avute în vedere reprezentanţe în Europa, Canada, Mexic şi ţările din Pacific.

Veridica News
12 feb. 2025
Ministrul de Interne va da explicații în Parlament despre ancheta privind campania electorală a lui Călin Georgescu
Ministrul de Interne va da explicații în Parlament despre ancheta privind campania electorală a lui Călin Georgescu

POT îl acuză pe Cătălin Predoiu de „practici securiste” și l-a chemat să dea explicații în fața Legislativului.

Veridica News
12 feb. 2025
Franţa şi India şi întăresc parteneriatul
Franţa şi India şi întăresc parteneriatul

Preşedintele Macron seduce cea mai populată ţară a lumii într-un moment de confruntări comerciale globale

Veridica News
12 feb. 2025
Reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, astăzi la Palatul Victoria
Reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, astăzi la Palatul Victoria

Guvernul s-a angajat să continue implementarea reformelor şi investiţiilor asumate prin PNRR.

Veridica News
12 feb. 2025