Plângeri penale în Elveția împotriva președintelui israelian, Isaac Herzog

Plângeri penale în Elveția împotriva președintelui israelian, Isaac Herzog
© EPA-EFE/GIAN EHRENZELLER   |   Isaac Herzog, președintele Israelului, vorbește în timpul unei sesiuni plenare în Sala Congresului, lângă o fotografie cu bebelușul Kfir Bibas, care a fost luat ostatic de Hamas, în timpul celei de-a 54-a reuniuni anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) din Davos, Elveția, 18 ianuarie 2024. ​

Plângeri penale au fost depuse în Elveția împotriva președintelui israelian, Isaac Herzog, care a participat, joi, la celebrul Forum Economic Mondial (WEF) de la Davos - a declarat, vineri, Procuratura Generală elvețiană, pentru media occidentale. Autorii plângerilor, ale căror nume n-au fost dezvăluite, au publicat și un comunicat de presă, intitulat „Acțiune juridică pentru crime împotriva umanității”. Ei afirmă că imunitatea poate fi ridicată, „în anumite împrejurări”, atunci când este vorba de crime împotriva umanității, și consideră că „aceste condiții sunt îndeplinite în cazul” de față. Oamenii mai precizează că au solicitat pornirea unor „proceduri penale aprofundate” în Elveția împotriva președintelui israelian, pentru „genocid și crime împotriva umanității”, în paralel cu acuzațiile de genocid împotriva poporului palestinian din Fâșia Gaza, aduse de Africa de Sud în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ).

Timp citire: 1 min