Deputatul AUR Dan Tanasă a depus o plângere la Parchetul General, pe numele preşedintelui Klaus Iohannis, prin care a solicitat să fie verificate aspectele cu privire la deplasările externe ale preşedintelui, respectiv dacă a fost respectată legislaţia privind achiziţiile publice şi sursa finanţării acestora, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii politice.
„Am înregistrat astăzi un denunţ penal pe numele domnului preşedinte Klaus Iohannis şi pe numele unui domn consilier prezidenţial, George Duhan, precum şi pe numele tuturor persoanelor cu atribuţii de serviciu, în legătură cu situaţia în fapt sesizată, în vederea cercetării săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, uzurparea funcţiei.”, susține deputatul Tănasă în comunicat.
Acesta a adăugat că deplasările externe ale lui Klaus Iohannis par concedii de lux, nu vizite în interesul național al României.
„Vorbim de abuz în serviciu pentru că în momentul în care folosești funcția de consilier să secretizezi ilegal informații de interes public se comite abuz în serviciu. Te folosești de funcție să ascunzi informații”, a mai spus în încheiere deputatul AUR.