Peste o sută de drone rusești lansate asupra Ucrainei

Oamenii se adăpostesc în timpul unei alerte de raid aerian în Nikopol, Ucraina, 28 octombrie 2022, pe fondul invaziei ruse în curs.
© EPA-EFE/HANNIBAL HANSCHKE   |   Oamenii se adăpostesc în timpul unei alerte de raid aerian în Nikopol, Ucraina, 28 octombrie 2022, pe fondul invaziei ruse în curs.

Armata rusă de invazie a lansat 104 drone asupra Ucrainei - au declarat, luni, autoritățile de la Kiev, citate de agențiile internaționale de presă.

57 au fost doborâte și 39 au dispărut de pe radar.

Cinci oameni răniți la Nikopol

Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, regiunile Dnipropetrovsk (centrul-est), Sumî (nord-est), Ivano-Frankovsk (vest) și Kiev „au suferit în urma atacului cu drone rusești. Infrastructura, blocuri și case private au fost avariate”.

În vest, au izbucnit două incendii la obiective industriale.

Serviciile de urgență nu au precizat tipul fabricilor afectate, dar au afirmat că nu s-au înregistrat victime.

În orașul Nikopol (regiunea Dnipropetrovsk), cinci bărbați au răniți de focul artileriei inamice - a declarat guvernatorul regional, Serghei Lisak.

 

Timp citire: 1 min