
Update 4: Moscova pretinde că a vizat o întrunire militară la Sumî
Ministerul rus al Apărării susține că atacul cu rachete de la Sumî a vizat un loc de adunare al comandamnentului militar al Ucrainei și că peste 60 de membri ai armatei ucrainene au fost eliminați. „Regimul de la Kiev continuă să folosească civilii ca scut uman, organizând acțiuni cu personalul armatei în centrul oraşului Sumî şi amplasând acolo facilităţi militare”, afirmă un comunicat al Ministerului. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat că forțele armate ruse efectuează lovituri doar asupra țintelor militare și paramilitare.
Update 3: Președintele american reacționează la atacul din Ucraina
Președintele american Donald Trump a calificat atacul mortal al Rusiei împotriva lui Sumy din 13 aprilie „teribil”, dar a susținut că Moscova a făcut o „greșeală”, fără a detalia cum a ajuns la concluzie. „Cred că a fost groaznic și mi s-a spus că au făcut o greșeală, dar cred că este un lucru oribil. Cred că întregul război este un lucru oribil... pentru că războiul a început este un abuz de putere", a spus Donald Trump ziariștilor aflați cu el în avion, în drum spre Casa Albă. Întrebat dacă rușii au făcut o greșeală sau au atacat intenționat, Donald Trump a răspuns: „E o greșeală. Trebuie să îi întrebați pe ei... acesta e războiul lui Biden, nu e războiul meu.” Liderul de la Casa Albă a adăugat că Biden, care i-a finanțat pe ucraineni cu miliarde de dolari, nu ar fi trebuit să „permită” niciodată să înceapă războiul.
Update 2: bilanțul crește la 34 de morți și 117 răniți. Atacul, cel mai sângeros de anul acesta, condamnat de numeroase țări occidentale
Președintele francez, Emmanuel Macron, premierii italian și britanic, Giorgia Meloni și Keir Starmer, dar și actualul și viitorul cancelar german, Olaf Scholz și Friedrich Merz, au denunțat atacul Rusiei, care a utilizat două rachete balistice. Friedrich Merz chiar a apreciat că Rusia a comis o crimă de război. Reacții au venit și din România, atât de la președintele Ilie Bolojan, care a transmis că trebuie pus capăt „acestor crime de război”, cât și de premierul Marcel Ciolacu. Au continuat să vină reacții și din Statele Unite. Secretarul de stat, Marco Rubio a catalogat tragedia drept „înfiorătoare”.
UPDATE: 32 de morți în atacul rusesc de Florii. Bombardamentul are loc la scurt timp după o nouă rundă de convorbiri ruso-americane
Bilanțul bombardamentului rusesc a crescut la 32 de morți, potrivit autorităților ucrainene. Acestea precizează că atacul rusesc a avut loc în timp ce credincioșii se adunau pentru a participa la slujba de Florii. Sumî e capitala regiunii cu același nume, aflată la granița cu Rusia. Kievul avertizează de mai mult timp că Moscova concentrează trupe în regiune pentru a lansa o ofensivă care acum pare a fi iminentă. Atacul de la Sumî a avut loc la doar două zile după ce emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a avut o nouă discuție la Moscova – a treia anul acesta – cu președintele Vladimir Putin. Convorbirea, legată de conflictul din Ucraina, a durat, potrivit părții ruse, circa 4 ore. Steve Witkoff reprezintă SUA în discuțiile cu Rusia în condițiile în care Moscova l-a respins pe emisarul oficial al SUA pentru războiul din Ucraina, Keith Kellogg. Witkoff este tot mai criticat, atât de aliați europeni ai SUA cât și de politicieni americani, inclusiv republicani, pentru poziționările sale favorabile Rusiei.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Cel puţin 21 de oameni au fost ucişi şi 20 răniţi la Sumî, într-un atac rusesc cu rachete care a provocat şi distrugeri importante. Două rachete balistice ruseşt au lovit centrul oraşului din nord-estul Ucrainei, aflat în apropierea graniţei cu regiunea rusă Kursk. Kievul acuză Rusia că a atacat intenţionat în ziua de Florii pentru a face cât mai multe victime în rândul civililor. Preşedintele Volodimir Zelenski a repetat că fără presiuni asupra agresorului, pacea este imposibilă. "Discuțiile nu au oprit niciodată rachetele balistice și bombele aeriene. Avem nevoie de genul de atitudine față de Rusia pe care o merită un terorist", a subliniat președintele ucrainean. Un atac similar asupra oraşului natal al lui Zelenski, Krivoi Rog a ucis săptămâna trecută 20 de oameni între care 9 copii.